Aceste două variante de benzi transportoare sunt adesea confundate în contexte industriale, dar au accenturi funcionale distincte. Banda transportoare rezistentă la temperaturi înalte este concepută pentru a rezista la expunerea prelungită la materiale extrem de calde (de exemplu, minereu sinterizat, clinker fierbinte la temperaturi de până la 180°C–250°C). Învelișurile sale sunt realizate în mod tipic din compuși speciali precum EPDM (etilen-propilen-dien-monomer), care rezistă crăpării, întăririi și carbonizării. Banda transportoare rezistentă la căldură se concentrează, în schimb, pe menținerea stabilității fizice în condiții de temperatură moderat ridicată, dar constantă (în mod tipic până la 120°C), prevenind îmbătrânirea prematură a învelișului și pierderea elasticității. Ambele tipuri sunt esențiale în aplicații precum transportul cărbunelui pentru centrale electrice sau al materialelor din interiorul instalațiilor de sinterizare.